Declarația Unică Precompletată 2026

Ce conține, ce lipsește, probleme cunoscute, și cum verifici datele

Pe scurt

  • D212 precompletată e disponibilă în SPV din 24 martie 2026
  • Conține venituri raportate de angajatori, bănci, brokeri români și chirii înregistrate — nu include brokeri străini, crypto, Airbnb sau chirii din străinătate
  • E orientativă, nu obligatorie — trebuie verificată și completată de tine
  • ⚠️ Probleme raportate: sume incomplete, chirii afișate 100% (nu 50% pentru căsătoriți), unii contribuabili văd date din 2024
  • Ghid oficial ANAF: Ghid Precompletare D212 2026 (PDF)
  • Bază legală: Ordinul ANAF 2.719/2025

Ce este declarația precompletată?

Începând cu veniturile din 2025, ANAF pune la dispoziție pentru prima dată o versiune precompletată a Declarației Unice (formularul 212). Practic, ANAF adună datele pe care le are deja în sistem — de la angajatori, bănci, brokeri români — și le pune într-un formular D212 pre-populat.

Formularul e disponibil în SPV (Spațiul Privat Virtual) din 24 martie 2026, sau, la cerere, în format tipărit la sediul ANAF. Contribuabilul verifică datele, corectează ce e greșit, adaugă ce lipsește (venituri din străinătate, crypto), și depune declarația.

E un pas înainte față de anii anteriori, când trebuia să completezi totul de la zero. Dar nu înlocuiește verificarea proprie — din primele zile, contribuabilii au raportat date incomplete, sume greșite și categorii lipsă.

Unde o găsești

Declarația precompletată e disponibilă din 24 martie 2026 — cu o săptămână înainte de termenul legal (31 martie). Ordinul ANAF 2.719/2025 stabilește procedura de precompletare.

  1. Intră pe formularespv-pf.anaf.ro și autentifică-te cu contul SPV

  2. Apasă butonul „Declaratia unica - 2026" din pagina principală

  3. Se deschide formularul D212 și apare automat un popup: „Precompletare din SPV — Doriți să importăm datele disponibile?"

  4. Apasă „Precompletare (recomandat)" — ANAF importă datele pe care le are despre tine

Alternativ, dacă nu ai cont SPV, poți solicita precompletata la ghișeu în format tipărit.

ANAF a publicat și un ghid oficial de precompletare (PDF) care explică cum funcționează.

Atenție la termen — bonificația de 3%

Dacă vrei să beneficiezi de bonificația de 3%, termenul e 15 aprilie. Ai doar ~3 săptămâni de la apariția precompletatei. Nu e nevoie să o folosești — poți depune D212 pe baza propriilor documente (extrase broker, adeverințe, rapoarte dividende).

Cum funcționează precompletarea

După ce apeși „Precompletare", ANAF îți arată un wizard pas cu pas cu fiecare categorie de venit pe care o are despre tine. Pentru fiecare categorie, alegi ce faci:

Cele 3 opțiuni pentru fiecare venit

  • ✓ Include cu sume — preia sursa de venituri în declarație cu suma identificată (venit brut / venit propus). Recomandat dacă datele sunt corecte.
  • ✓ Include fără sume — preia doar câmpurile descriptive (tipul venitului, sursa), fără sumele propuse. Util dacă vrei să introduci tu sumele manual.
  • ✗ Nu include — ignoră complet acea sursă de venit. Venitul nu se preia în declarație.

Wizard-ul parcurge toate sursele de venit pe care ANAF le are despre tine — din formulare D205 (dividende, câștiguri, dobânzi raportate de brokeri/bănci), D112 (salarii, bonusuri) și C168 (chirii). La final, datele selectate se importă automat în formularul D212.

Poți oricând să refaci precompletarea

Dacă te răzgândești sau vrei să revezi categoriile, apasă „Reîncepe precompletarea" din formularul D212. Importul se face o singură dată la început — după aceea, poți modifica orice manual în formular.

Ce conține — și ce nu

Include:

  • Câștiguri din investiții cu reținere la sursă — din D205, inclusiv câștiguri din transferul titlurilor de valoare și instrumente financiare derivate deținute sub 365 zile. Atenție: ANAF sugerează categoria corectă, dar trebuie verificată.
  • Dividende de la companii românești — din D205 (declarațiile plătitorilor)
  • Dobânzi de la bănci românești — conturi de economii, depozite
  • Venituri salariale — din D112 (declarațiile angajatorilor)
  • Cashback, bonusuri, premii — raportate de bănci prin D112 (ex. Salt Bank fondator, bonusuri Revolut RO)
  • Chirii înregistrate la ANAF — din Registrul Contractelor de Închiriere (formularul C168). Atenție: sumele apar integral, nu splituite la 50% pentru cupluri căsătorite — trebuie corectate manual.

Nu include:

  • Venituri de la brokeri străini — IBKR, Trading 212, eToro, Revolut (datele CRS ajung la ANAF cu întârziere de 1–2 ani)
  • Criptomonede — exchange-urile non-UE nu raportează automat (din 2026 DAC8 obligă platformele UE, dar datele nu sunt disponibile încă)
  • Venituri PFA / activitate independentă — se declară pe baza evidenței proprii
  • Câștiguri de capital de la brokeri străini — nu apar nici în adeverința de venit, nici în precompletată
  • Chirii prin Airbnb / platforme — DAC7 obligă platformele să raporteze, dar datele nu ajung instant la ANAF
  • Chirii din proprietăți în străinătate — ANAF nu are surse automate pentru venituri din chirii obținute în afara României

Mesajul e simplu: dacă ai venituri din investiții la brokeri străini sau crypto, precompletata nu te scutește de muncă. Trebuie să adaugi acele venituri manual.

Probleme raportate

Din primele zile de disponibilitate (24–27 martie 2026), contribuabilii au raportat mai multe probleme cu precompletata. Iată ce am observat:

Sume incomplete sau din anul greșit

Unii contribuabili au găsit în precompletată sume care se referă la 2024 în loc de 2025, sau categorii de venituri care nu sunt precompletate deloc. ANAF recunoaște că e un instrument orientativ cu posibile erori tehnice.

Chirii: suma integrală, nu 50% pentru căsătoriți

Dacă ești căsătorit/ă și împarți venitul din chirii cu soțul/soția, precompletata arată suma integrală la un singur contribuabil. Trebuie să corectezi manual — schimbi suma la 50% din total. Contractul C168 se referă la suma totală de pe contract, nu la cota fiecărui soț.

Nu toate veniturile apar

Precompletata e bazată pe ce au raportat terții (angajatori, bănci, brokeri români). Dacă un raport D112 sau D205 a întârziat, venitul tău poate lipsi complet. Verifică întotdeauna cu propriile tale documente — extrase, adeverințe, rapoarte de la broker.

Responsabilitatea rămâne a ta

Conform ghidului ANAF, responsabilitatea corectitudinii datelor din declarație aparține în totalitate contribuabilului. Precompletata e un punct de plecare, nu o declarație finală.

Cum verifici datele

Odată ce ai accesat precompletata în SPV, compară fiecare categorie cu propriile tale documente. În plus, poți trage o adeverință de venit din SPV pentru o verificare suplimentară:

  1. Intră în SPV → Solicitări → Eliberare documente → Adeverință de venit

  2. Selectează anul 2025

  3. Verifică ce apare: salarii, dobânzi, dividende românești, cashback/bonusuri

Intrări ciudate? Nu te panica

Mulți contribuabili găsesc linii ca „Alte decat (bacsis, 114, aci)" și nu știu ce sunt. De obicei sunt cashback bancar, bonusuri de recomandare (ex. Salt Bank fondator) sau premii promoționale. Banca le-a raportat prin D112.

Poți verifica cine a raportat pe anaf.ro/StareD112 — introdu indexul de încărcare din adeverință + CIF-ul presupus (ex. Salt Bank: 10318789).

De ce contează — pragul CASS

Sumele mici (cashback, premii) se adună la celelalte venituri extrasalariale. Dacă totalul depășește 6 salarii minime (24.300 RON în 2026), datorezi CASS 10%. Un bonus de 500 RON de la bancă poate fi diferența dintre 0 și 2.430 RON CASS.

Întrebări Frecvente

Cele mai comune întrebări despre declarația precompletată

Informațiile de mai jos sunt orientative, bazate pe legislația în vigoare. Nu constituie consultanță fiscală. Pentru situația ta concretă, consultă un expert contabil autorizat.
Unde găsesc declarația precompletată în SPV?

Intră pe formularespv-pf.anaf.ro, autentifică-te, și apasă „Declaratia unica - 2026". Formularul D212 se deschide și apare automat un popup cu opțiunea „Precompletare (recomandat)". Apasă pe el și parcurgi un wizard în care alegi pentru fiecare categorie de venit dacă o incluzi sau nu.

Trebuie să folosesc declarația precompletată?

Nu. Poți depune D212 pe baza propriilor documente, fără să folosești precompletata. Dacă vrei bonificația de 3%, termenul e 15 aprilie — ai ~3 săptămâni de la apariția precompletatei.

Include veniturile de la brokeri străini?

Nu. Datele CRS (Common Reporting Standard) de la brokeri străini (IBKR, Trading 212, eToro) ajung la ANAF cu întârziere de 1–2 ani. Veniturile din investiții străine nu apar în precompletată și trebuie declarate manual pe baza extraselor proprii.

Ce fac dacă precompletata conține erori?

Verifici, corectezi ce e greșit, completezi ce lipsește, și depui. Responsabilitatea corectitudinii rămâne a contribuabilului — precompletata e un punct de plecare, nu o declarație finală.

E obligatoriu să folosesc declarația precompletată?

Nu. Poți completa D212 de la zero, ca în anii anteriori. Precompletata e o facilitate — te ajută să nu ratezi venituri raportate de terți, dar nu e obligatorie.

Dacă am depus deja D212, mai apare precompletata?

Da. Precompletata apare în SPV indiferent dacă ai depus sau nu. Dacă ai depus deja și precompletata arată venituri pe care le-ai omis, va trebui să depui o declarație rectificativă.

Ordinul ANAF 2.719/2025 precizează că precompletata „nu constituie titlu de creanță" — e un instrument informativ, nu un act fiscal.

Precompletata arată chirii la 100% în loc de 50% — e corect?

E o problemă confirmată. Dacă ești căsătorit/ă și împarți venitul din chirii cu soțul/soția, precompletata afișează suma integrală de pe contractul C168. Trebuie să corectezi manual suma la cota ta (de regulă 50%).

Calculează-ți impozitul pentru 2025

Calculatorul nostru gratuit îți arată exact cât datorezi — pentru dividende, acțiuni, crypto, chirii și dobânzi. Nu ai nevoie de declarația precompletată ca să începi.

Calculator complet

Surse

Articol publicat pe 10 martie 2026. Actualizat pe 27 martie 2026 cu informații din declarația precompletată reală (disponibilă din 24 martie) și problemele raportate de contribuabili.